Salariații au dreptul de a solicita compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în momentul în care raportul de muncă încetează. Această clarificare a fost adusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că termenul de prescripție de trei ani pentru solicitarea plății începe să curgă abia de la încetarea contractului individual de muncă. Decizia este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării sale în Monitorul Oficial.
Litigiul care a dus la această interpretare a fost pornit de un fost procuror, eliberat din funcție pentru pensionare, care a solicitat plata a 146 de zile de concediu de odihnă neefectuat. Tribunalul București a respins inițial cererea, considerând că termenul de prescripție expirase deja, însă reclamantul a depus apel. Ulterior, Curtea de Apel București a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a clarifica momentul exact de la care se calculează cei trei ani pentru această compensare.
Înalta Curte a analizat și situația zilelor de concediu pentru care a expirat perioada de report de 18 luni prevăzută de Codul muncii. În aceste cazuri, dreptul la compensarea în bani subzistă dacă angajatorul nu a oferit efectiv salariatului posibilitatea de a beneficia de concediu. Dacă însă angajatul a ales în mod deliberat și în cunoștință de cauză să nu își efectueze pauza de odihnă, deși avea posibilitatea de a o face, dreptul la plată poate fi pierdut.
Pentru a evita astfel de conflicte, angajatorii trebuie să realizeze programarea concediilor de odihnă și să o comunice salariaților în mod clar. Conform deciziei, angajatorul are obligația de a invita angajatul să beneficieze de concediu și de a îl informa precis, în timp util, despre consecințele neefectuării acestuia. Specialiștii subliniază că este necesară și notificarea angajaților pentru ca aceștia să își efectueze concediul în perioada stabilită prin programare.
Interpretarea oferită de Înalta Curte de Casație și Justiție se bazează și pe jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Aceasta impune ca angajatorul să garanteze posibilitatea efectivă de exercitare a dreptului la odihnă. Astfel, simpla expirare a termenului de report de 18 luni nu reprezintă un motiv suficient pentru refuzul plății, dacă nu se demonstrează că angajatul s-a abținut voluntar de la utilizarea zilelor de concediu disponibile.
Conform Codului muncii, perioada de report a concediului neefectuat este de 18 luni și se calculează începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual. Această regulă vizează gestionarea zilelor rămase din perioada de drept pentru a permite angajatului să le utilizeze ulterior, înainte de a trece la etapa de compensare financiară prevăzută la încetarea contractului de muncă.