România se află în cea mai dificilă situație din Uniunea Europeană în ceea ce privește condițiile de locuire ale tinerilor. Conform celor mai recente date furnizate de Eurostat pentru anul 2025, peste 60% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani locuiesc în gospodării supraaglomerate. Această cifră indică faptul că majoritatea acestui segment de populație nu dispune de un spațiu adecvat pentru viața independentă.
Conform definiției stabilite de Eurostat, o persoană este considerată parte a unei gospodării supraaglomerate atunci când locuința respectivă nu deține numărul minim de camere necesar. Calculul acestui criteriu se face în funcție de dimensiunea și componența familiei care ocupă spațiul respectiv. Analiza vizează în mod specific numărul de camere necesare pentru cupluri, adulți care locuiesc singuri sau copii, luând în calcul vârsta și sexul acestora.
Situația din România este mult mai critică decât media raportată la nivelul întregii Uniuni Europene. În celelalte state membre, aproximativ 26,9% dintre tinerii cu vârsta între 15 și 29 de ani trăiau în anul 2025 în gospodării considerate supraaglomerate. Diferența dintre realitatea din România și media europeană evidențiază dificultățile majore de acces la locuințe care să permită un standard de viață optim pentru această categorie de cetățeni.
Pe lângă România, alte două țări europene prezintă rate de supraaglomerare comparabile, depășind pragul de jumătate din populația tânără. Letonia înregistrează un procent de 54,9%, în timp ce în Bulgaria situația este similară, cu 52,8% dintre tinerii din aceeași categorie de vârstă trăind în condiții de supraaglomerare. Aceste date subliniază o problemă structurală de locuire care afectează anumite regiuni din Europa de Est și zona Baltică.
Accesibilitatea la un apartament suficient pentru o viață independentă rămâne un obiectiv extrem de greu de atins pentru mulți tineri. Găsirea unei locuințe proprii este descrisă ca fiind un vis dificil de realizat în contextul actual al pieței imobiliare. Lipsa de spațiu și numărul insuficient de camere obligă o mare parte din segmentul de 15-29 de ani să rămână în unități de locuit care nu respectă standardele de confort minim.
Problematica locuințelor este strâns legată de dinamica economică și de capacitatea de absorbție a pieței imobiliare pentru noile generații. În contextul european, indicatorii de supraaglomerare sunt utilizați pentru a monitoriza calitatea vieții și accesul la servicii de bază. Monitorizarea acestor date de către instituții precum Eurostat permite identificarea zonelor unde politicile de locuire necesită intervenții pentru a reduce decalajul față de media comunității europene.