În luna mai 2014, România a reușit să revină în categoria „investment grade”, după o perioadă de aproape șase ani în care ratingul suveran acordat de agenția Standard & Poor's a fost situat în zona de „junk”. La data de 16 mai 2014, agenția a decis ridicarea ratingului de la BB+ la BBB-, cu perspectivă stabilă. Această decizie a readus oficial țara în categoria de rating recomandată pentru investiții pe piețele financiare internaționale.
Procesul de ascensiune a fost rezultatul unor ajustări economice începute în timpul crizei financiare și continuate pe parcursul mai multor ani. Consolidarea finanțelor publice, reducerea dezechilibrelor externe și stabilizarea sistemului bancar au contribuit la schimbarea profilului de risc al României. Această evoluție a fost susținută și de reforme structurale care au urmărit îmbunătățirea indicatorilor macroeconomici, oferind investitorilor un semnal de stabilitate după perioada de incertitudine.
Retrogradarea către zona speculativă a avut loc în octombrie 2008, când Standard & Poor's a coborât ratingul de la BBB- la BB+. Motivul principal a fost creșterea riscurilor pentru economia reală, nivelul ridicat al îndatorării sectorului privat și dependența de finanțarea externă. În acea perioadă, economia acumulase dezechilibre semnificative, iar accesul la capitalul străin s-a redus drastic odată cu izbucnirea crizei financiare internaționale.
Pentru a corecta situația, în 2009, România a apelat la sprijinul Fondului Monetar Internațional printr-un acord stand-by de aproximativ 12,9 miliarde de euro. Au urmat măsuri dure de ajustare fiscală, precum reducerea cu 25% a salariilor din sectorul public și majorarea TVA de la 19% la 24%. Aceste decizii au vizat reducerea deficitului și refacerea încrederii în finanțele publice, în ciuda costurilor economice și sociale ridicate.
Consolidarea fiscală a dus la scăderea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB, în timp ce datoria externă a scăzut de la 74,4% din PIB în 2012 la 59,9% în 2014. De asemenea, stabilitatea sistemului bancar a fost asigurată prin supraveghere și capitalizare, iar companiile de stat au trecut prin reforme, precum listarea Romgaz. Toate aceste elemente au permis trecerea de la un profil de risc ridicat la unul de investiții.
Ratingul suveran este un indicator esențial care reflectă capacitatea unei țări de a-și onora datoriile, influențând direct costul împrumuturilor pe care guvernele le contractează. O revenire în categoria „investment grade” facilitează accesul la capital pe piețele internaționale la rate mai avantajoase. În cazul României, această tranziție a marcat finalizarea unui ciclu de reforme necesare pentru stabilizarea indicatorilor externi și fiscali.