România traversează o perioadă de transformare a modelului de creștere economică, după ce a realizat o convergență rapidă față de media Uniunii Europene. În ultimele două decenii, PIB-ul pe locuitor a crescut de la 44% din media UE în 2007 la o prognoză de 78% pentru anul 2025. Această evoluție a permis recuperarea a aproximativ 34 de puncte procentuale față de nivelul european, deși procesul a fost marcat de disparități regionale semnificative între București-Ilfov și zonele din estul sau sudul țării.
Ritmul de expansiune economică a suferit o scădere bruscă, de la o creștere de 4,2% în 2022 la doar 0,7% estimat pentru anul 2025. Pentru anul 2026, majoritatea prognosticarilor indică o economie aproape stagnantă, cu o posibilă revenire abia în 2027. Această încetinire nu este doar un efect al conjuncturii externe, ci rezultatul unor dezechilibre interne acumulate. România nu mai poate depinde de creșterea consumului prin majorări de venituri, fiind necesară o orientare către investiții tehnologice și capital uman.
Fondurile europene reprezintă principalul motor de susținere pe termen scurt, cu resurse masive disponibile pentru economie. Planul Național de Redresare și Reziliență oferă aproximativ 21,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă circa 6% din PIB. Dacă se adaugă politica de coeziune 2021–2027, care oferă 30,9 miliarde de euro, și resursele din agricultura comună sau Fondul pentru Tranziție Justă, valoarea totală poate atinge 42 de miliarde de euro. Aceste sume pot transforma infrastructura și capacitatea productivă a țării.
Investițiile private și digitalizarea sunt piloni esențiali pentru viitoarea etapă de dezvoltare, deși acestea arată încă deficiențe. Deși formarea brută de capital fix reprezintă circa un sfert din PIB, majoritatea resurselor sunt direcționate către construcții, în detrimentul cercetării și tehnologiilor digitale. În ceea ce privește IMM-urile, doar 44% au atins un nivel de bază al intensității digitale în 2025, iar doar 21,7% au o intensitate ridicată, fiind sub media europeană de 32,7%.
Productivitatea muncii rămâne un factor critic, având în vedere că în 2022 aceasta era la 70% din media UE. Există o barieră între marile centre urbane, unde productivitatea depășește 130% din media europeană, și regiuni precum Nord-Est, unde aceasta este de doar 40%. Pentru a menține competitivitatea în contextul creșterii costului muncii, economia trebuie să treacă de la acumularea de capital și număr de angajați la eficiență, automatizare și utilizarea unor echipamente moderne.
Sectorul energetic și industria de apărare pot oferi avantaje competitive suplimentare în perioada următoare. România dispune de un mix diversificat, de la gaze naturale la energie nucleară, însă costurile ridicate ale energiei pentru companii rămân o provocare. Pe de altă parte, creșterea cheltuielilor militare de cel puțin 2% din PIB poate stimula industria de apărare, generând tehnologii cu utilizare duală, precum drone sau sisteme de securitate cibernetică, care pot fi aplicate ulterior în alte sectoare economice.