Riscul de deficit de apă reprezintă o amenințare directă pentru stabilitatea economică a României și a țărilor din bazinul Dunării. Juliette Lassman a subliniat importanța unei guvernanțe eficiente a resurselor hidrice pentru a gestiona perioadele de secetă și inundații. Această problemă nu este doar una de mediu, ci una care afectează transportul, producția de energie și lanțurile de aprovizionare industriale.
Guvernanța eficientă a apei presupune utilizarea optimă a resurselor și garantarea deciziilor incluzive prin clarificarea responsabilităților. Principiile OCDE stabilesc 12 condiții esențiale pentru sisteme de guvernanță care să fie eficace și să permită monitorizarea progresului. Este necesară o coordonare strânsă între actori pentru a gestiona riscurile care depășesc granițele administrative sau regionale, utilizând mecanisme precum cele ale Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR).
Analizele OCDE indică faptul că tranziția de la gestionarea crizelor la gestionarea riscurilor este vitală pentru reducerea costurilor. Un episod mediu de secetă costă astăzi cel puțin de două ori mai mult decât în anul 2000, iar aceste cheltuieli vor crește cu încă 35% până în 2035. Prevenirea prin utilizarea prognozelor climatice și a testelor de stres este mult mai puțin costisitoare decât intervenția de urgență și reconstrucția după dezastre.
Orașele sunt în prima linie în fața acestor riscuri, deoarece concentrarea populației și a infrastructurii amplifică impactul economic. Dezvoltarea urbană defectuoasă, prin impermeabilizarea solului, poate agrava atât inundațiile, cât și seceta. Autoritățile locale pot utiliza instrumente de planificare teritorială și soluții de infrastructură, precum zonele umede urbane sau sistemele de retenție, pentru a stoca apă și a reduce riscurile de inundații.
O lecție importantă pentru România este că deficitul de apă nu se rezolvă doar prin construcția de noi infrastructuri. Este necesară gestionarea cererii prin reducerea pierderilor din rețele și creșterea eficienței în agricultură, industrie și orașe. Țările trebuie să stabilească în avans reguli clare de alocare, definind cine primește apă, în ce cantitate și cu ce prioritate atunci când resursele devin insuficiente.
Gestionarea resurselor de apă implică o complexitate ridicată, deoarece necesită alinierea politicilor între nivelurile guvernamentale de la local la central. În Europa, secetele prelungite devin tot mai probabile în zona de Sud, în timp ce precipitațiile extreme vor fi mai intense în Europa de Nord. Această evoluție climatică impune o abordare integrată a întregului sistem hidric pentru a asigura reziliența economică.