Cele mai mari patru centre universitare din România, respectiv București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, se confruntă cu un deficit sever de locuri de cazare. În aceste orașe se află peste 361.000 de studenți, însă numărul total de locuri disponibile în căminele publice și private este de aproximativ 80.000. Această situație generează un raport de circa 4,5 studenți pentru fiecare loc de cazare disponibil în sistemul universitar.
Căminele publice reprezintă cea mai ieftină variantă de locuire, cu tarife care variază între 40 și 80 de euro pe lună pentru o persoană. Costul depinde de tipul camerei și de numărul de ocupanți, însă calitatea dotărilor poate fi problematică. Multe dintre aceste clădiri au fost construite între sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1980, iar unele necesită investiții importante pentru renovare, deși există și unități care au fost deja modernizate.
Alternativa oferită de operatorii privați este încă limitată, reprezentând doar 6% din totalul locurilor de cazare analizate. Oferta de cămine private este concentrată masiv în București, unde se regăsesc circa 90% din aceste unități. Prețurile în sectorul privat sunt semnificativ mai mari, pornind de la puțin peste 100 de euro și ajungând la praguri de 270–300 de euro pe lună, oferind însă facilități precum baie proprie sau servicii de curățenie.
Pentru studenții care nu reușesc să obțină un loc în cămin, piața chiriilor devine singura opțiune, cu costuri mult mai ridicate. În București, o garsonieră poate costa între 250 și 600 de euro pe lună, în funcție de locație și dotări. În cazul unui apartament cu trei camere într-o zonă centrală sau semicentrală, chiria poate atinge sume de 750–800 de euro sau chiar 1.000 de euro lunar.
Dezvoltarea segmentului de cazare privată în România este încă la început, fiind dominată de investitori locali. Fondurile mari de investiții sunt mult mai active în vestul Europei, unde piața locuințelor pentru studenți este matură și tranzacționată regulat. Procesul de apropiere de modelul european ar putea dura decenii, iar până atunci, diferența dintre numărul de studenți și locurile disponibile va fi acoperită de bugetele familiilor și de piața imobiliară.
În marile centre universitare din România, presiunea asupra infrastructurii de cazare este accentuată de concentrarea a aproximativ 62% din totalul studenților din țară. Această dinamică forțează o dependență mare de piața locuințelor de închiriat, care influențează direct costul vieții pentru tinerii care studiază în orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara, în absența unei oferte publice sau private suficient de vastă.