Instituțiile bancare nu solicită în mod arbitrar deschiderea procedurilor de insolvență pentru companiile cliente, conform declarațiilor oferite de Adina Călinescu. Aceasta a explicat că băncile sunt obligate să respecte anumite cerințe prudențiale și să urmeze procesul de evaluare a riscului înainte de orice decizie majoră. Deși executarea silită este demarată pentru a respecta procedurile interne ale instituțiilor financiare, băncile evită inițierea insolvenței ca primă opțiune de recuperare a creditelor.
Adina Călinescu a subliniat că există o tendință în care numeroși debitori solicită singuri insolvența pentru a se proteja de procesele de executare silită. Deși nu a fost prezentată o statistică exactă în acest sens, președintele Comisiei de recuperare credite neperformante a indicat faptul că acest comportament este frecvent. Companiile utilizează acest mecanism juridic în principal pentru a suspenda acțiunile creditorilor care încearcă să își recupereze sumele datorate.
Lipsa unui diagnostic financiar timpuriu reprezintă o problemă gravă pentru antreprenorii care ajung în această situație critică. Conform declarațiilor, multe companii nu realizează o analiză a viabilității propriilor afaceri și nu realizează că sunt pe marginea colapsului. Acești proprietari preferă să aștepte până când nu mai pot achita nicio creanță la scadență, moment în care insolvența devine singura modalitate de a amâna plățile și de a evita intervenția silită.
Un alt factor care contribuie la numărul mare de falimente este absența unui plan de redresare concret și realist. Adina Călinescu a menționat că mulți antreprenori ajung la limita maximă a capacității de plată înainte de a cere ajutor. Chiar și atunci când creditorii oferă sprijin, dacă companiile intră în reorganizare și nu reușesc să respecte planul stabilit, ele trec inevitabil direct în faza de faliment.
Situația companiilor aflate în dificultate este marcată de o tranziție dificilă de la reorganizare la faliment atunci când planurile de redresare eșuează. În prezent, procesul de insolvență este adesea utilizat ca o măsură de ultimă instanță, dar și ca un instrument de apărare tactică. Această dinamică afectează stabilitatea procesului de recuperare a creditelor și pune presiune pe întregul sistem financiar prin gestionarea unor debite neperformante.
Contextul procedurilor de insolvență din România arată o volum mare de cazuri deschise. Conform datelor furnizate de Valentina Burdescu de la ONRC, în perioada 2024 – septembrie 2026 au fost deschise 20.567 de proceduri de insolvență, dintre care majoritatea au urmat drumul către falimentul propriu-zis.