Regulile care determină momentul în care o datorie încetează prin prescripție depind direct de tipul obligației în cauză. Avocatul Bogdan Buneci explică faptul că prescripția intervine atunci când un creditor nu își exercită dreptul în termenul legal stabilit, ceea ce duce la stingerea dreptului material la acțiune. Conform prevederilor din Codul civil, dacă această acțiune nu este pusă în aplicare în intervalul prevăzut, creditorul pierde posibilitatea de a recurge la instanță pentru executarea obligației prin constrângere.
În cadrul Codului civil, termenul general de prescripție este stabilit la trei ani, conform art. 2.517. Totuși, legea prevede și alte intervale de timp, precum unul, doi sau zece ani, aplicabile în funcție de natura specifică a dreptului sau a obligației respective. Calculul acestui termen începe, de regulă, în momentul în care obligația devine exigibilă, pornind de la data la care titularul dreptului ar fi trebuit să cunoască nașterea acestuia, în funcție de prevederile contractuale.
Pentru datoriile către stat se aplică reguli distincte față de termenul general de trei ani. Potrivit art. 110 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale, precum impozitele, taxele sau contribuțiile, se prescrie în cinci ani. Autoritățile fiscale pot efectua verificări și pot stabili aceste obligații bugetare în limitele acestui termen legal, vizând, în principiu, perioadele din ultimii cinci ani pentru care dreptul nu s-a prescris.
În cazul amenzilor contravenționale, regimul este guvernat de OG nr. 2/2001. Aplicarea unei amenzi se prescrie, în mod obișnuit, în termen de șase luni de la data săvârșirii faptei, iar executarea sancțiunii este afectată dacă procesul-verbal nu este comunicat contravenientului în maximum două luni. Dacă amenda este comunicată în termen, recuperarea sumei prin executare silită urmează regulile Codului de procedură fiscală, având un termen de cinci ani calculat de la 1 ianuarie a anului următor.
Prescripția poate fi întreruptă prin diverse acțiuni, precum plata parțială a sumei datorate sau recunoașterea datoriei de către debitor, conform art. 2.537 din Codul civil. De asemenea, introducerea unei cereri de chemare în judecată sau înscrierea unei creanțe la masa credală în caz de insolvență pot avea același efect de întrerupere. În situațiile în care prescripția este suspendată conform art. 2.532 din Codul civil, calculul termenului se reia după încetarea cauzei, luând în calcul și perioada scursă anterior.
În sistemul juridic român, Codul civil reprezintă cadrul fundamental care reglementează obligațiile și contractele dintre persoane. Acesta stabilește regulile de bază pentru modul în care drepturile și deverile sunt exercitate și protejate, oferind cadrul necesar pentru soluționarea disputelor civile și economice. Respectarea termenelor de prescripție prevăzute în acest cod este esențială pentru stabilitatea relațiilor comerciale și pentru certitudinea juridică a tuturor părților implicate în orice tranzacție.