Sectorul agricol din România beneficiază de fluxuri masive de finanțare, însă organizarea defectuoasă a producătorilor menține un dezechilibru comercial major. În ultimii trei ani, fermierii au beneficiat de cel puțin 8 miliarde euro, o sumă formată din plăți directe și alte scheme de finanțare. Această valoare include aproape 6 miliarde euro din fondurile europice și peste 2 miliarde euro de la bugetul național, fără a include alte scheme de susținere sau investiții în infrastructura de irigații.
În ciuda acestor resurse financiare, fermierii au protestat în fața Palatului Victoria, acuzând subfinanțarea sectorului. În cadrul producției totale anuale din agricultura și zootehnia românească, crescători de oi reprezintă doar 2,4%. România are la dispoziție, prin Politica Agricolă Comună, aproximativ 15,8 miliarde euro pentru agricultură și dezvoltare rurală, însă importurile de produse agroalimentare sunt de 13,7 miliarde euro pe an, ceea ce înseamnă aproape două treimi din valoarea producției interne.
Problema centrală este organizarea extrem de slabă a producătorilor, care limitează capacitatea de negociere. Planul Strategic PAC estimează că doar 0,03% dintre ferme participă la forme de cooperare, iar numai 1% din valoarea fructelor și legumelor comercializate trece prin organizații de grup. În timp ce în Spania sau Italia rata de organizare a fermierilor este semnificativ mai mare, în România aceasta este de doar 2%, lăsând producătorii fragmentați în fața marilor lanțuri de retail.
Raportul Curții de Conturi Europene (ECA) subliniază că această lipsă de concentrare a ofertei îi lasă pe fermieri într-o poziție de inferioritate structurală. Cele mai mari patru organizații de producători din România comercializează împreună doar 1% din producția națională de fructe și legume, de la o valoare totală de 3,7 miliarde euro. În alte state membre, precum Belgia sau Danemarca, organizațiile de producători dețin procente mult mai mari ale producției naționale.
Efectul acestui model este o vulnerabilitate constantă în negocierile comerciale. Deși fondurile europene sunt destinate modernizării echipamentelor, automatizării și îmbunătățirii logisticii, ele nu reușesc să elimine dezechilibrul de forță. Membra Curții de Conturi Europene, Keit Pentus-Rosimannus, a menționat că pentru ca organizațiile să fie utile, regulile trebuie simplificate și sprijinul național trebuie să devină mai coerent pentru a atrage producătorii.
Sectorul agricol european este vital, contribuind cu 532 de miliarde euro la PIB-ul Uniunii Europene. În 2024, producția de fructe și legume a reprezentat aproximativ 80 de miliarde de euro din valoarea totală a producției agricole. Totuși, dinamica de retragere a fermierilor din organizațiile de producători a fost accelerată, fiind un ritm de peste două ori mai rapid decât cel al dispariției propriu-zise a exploatațiilor agricole.