Datele din primul semestru al anului 2026 indică o schimbare structurală în fenomenul insolvenței din România, prin care reorganizarea judiciară a devenit modalitatea dominantă de gestionare a dificultăților, în detrimentul lichidării. Numărul procedurilor de insolvență a crescut cu 43,1% față de perioada corespunzătoare anului 2025, în timp ce numărul falimentelor a scăzut cu 42%. Această evoluție este marcată de o creștere masivă a valorii activelor imobilizate implicate, care au ajuns la 3,35 miliarde lei, de la 1,06 miliarde lei în semestrul I al anului precedent.
Analiza evidențiază o vulnerabilitate majoră pentru creditorii chirografari, care nu provine din regulile de vot sau din ierarhia distribuirii, ci dintr-o asimetrie de tratament fiscal. Atunci când un plan de reorganizare reduce o creanță, această operațiune generează un venit impozabil în patrimoniul debitorului. În timp ce legislația permite creditorului să deducă pierderea suferită, debitorul rămâne obligat să plătească impozit pe profit pe venitul rezultat din stingerea datoriei, fără a beneficia de nicio derogare fiscală specifică.
Problema devine critică deoarece impozitul rezultat este considerat o creanță curentă, având prioritate de plată față de programul de plăți stabilit în cadrul reorganizării. În consecință, sacrificiul financiar acceptat de creditorul chirografar contribuie direct la finanțarea unei creanțe bugetare care nu ar fi existat fără planul de reorganizare. Dacă această creanță fiscală rămâne neplătită și depășește pragurile legale, ea poate declanșa procesul de faliment pe care procedura de reorganizare urmărea, în mod fundamental, să îl prevină.
Pe lângă aspectul fiscal, poziția creditorilor este afectată de modificările aduse de Legea nr. 216/2022, care a transpus Directiva (UE) 2019/1023. În cadrul procedurilor, creditorii chirografari sunt grupați într-o categorie separată, dar capacitatea lor de a bloca un plan este limitată de pragurile de vot. De asemenea, introducerea finanțărilor noi cu rang privilegiat imediat după cheltuielile de procedură duce la o diluare suplimentară a poziției acestora, deoarece fiecare leu de finanțare nouă scade din masa destinată rangurilor inferioare.
Efectul combinat al acestor factori transformă reorganizarea dintr-o chestiune de recuperare a banilor într-una de gestionare a unei poziții juridice pe termen lung. Timpul de executare a planurilor poate ajunge până la 5 ani, ceea ce erodează valoarea economică reală a creanțelor achitate eșalonat fără dobândă. În reorganizările de mare calibru, unde activele sunt de ordinul sutelor de milioane de lei, evaluarea valorii de lichidare devine un teren de dispută juridică intensă, influențând direct rezultatul testului de echitate pentru creditorii disidenți.
Contextul economic general din 2026 arată o gestionare mai atentă a bugetului de stat, deficitul bugetar fiind raportat la 3,81% din PIB după primele nouă luni ale anului. Totodată, nivelul investițiilor în economia națională a depășit pragul de 107 miliarde lei în aceeași perioadă. Aceste tendințe macroeconomice oferă fundalul în care procedurile de reorganizare și gestionarea creanțelor fiscale devin elemente esențiale pentru stabilitatea financiară a companiilor și a statului.