Două femei românce, Andreea și Mihaela, au fost victimele unor acte de violență domestică care au culminat cu moartea acestora, în ciuda semnalelor transmise autorităților. Primul caz a avut loc în satul Șipotu, comuna Lipănești, județul Prahova, unde Andreea, o tânără de 22 de ani și însărcinată, a fost ucisă de fostul ei partener. Al doilea incident tragic s-a desfășurat în comuna Beciu, județul Teleorman, unde Mihaela, în vârstă de 25 de ani, a fost înjunghiată de soțul ei.
În cazul Andreea, familia și comunitatea locală au raportat că aceasta fusese traficată și abuzată de partener, fiind forțată să cerșească în străinătate. Deși au existat numeroase apeluri la 112 privind comportamentul violent al agresorului, polițiștii din Lipănești au recomandat împăcarea dintre victimă și atacator. Mai mult, autoritățile au omis completarea formularului de evaluare a riscului, un pas administrativ obligatoriu care ar fi putut declanșa mecanismele de protecție necesare pentru salvarea vieții tinerei.
La Teleorman, Mihaela a fost atacată de soț cu 15 lovituri de cuțit, în prezența fiului ei de trei ani. Deși instanța îi emisese un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni, agresorul a rămas în libertate. Un aspect critic a fost lipsa de informare privind brățara electronică; victima a refuzat dispozitivul din teama de a nu fi ea monitorizată, neștiind că acesta trebuie purtat de agresor pentru a menține distanța de siguranță impusă de lege.
Problema informării victimelor este centrală, deoarece multe femei nu înțeleg modul de funcționare al măsurilor de supraveghere electronică. Andreea Braga de la Centrul Filia a subliniat că doar una din două femei acceptă măsuri de protecție provizorii, ceea ce indică o rețea de suport deficitară. În același timp, Cristina Chiriac a menționat că obligarea autorităților de a informa corect victimele este esențială pentru ca dispozitivul de supraveghere să prevină reapropierea agresorului.
Lipsa unor date statistice unitare reprezintă o barieră majoră în combaterea femicidului în România. În prezent, nu există un registru național al femicidului, iar fiecare instituție colectează datele în mod separat, fără o bază de date unică. Această fragmentare a informațiilor împiedică aplicarea unor politici publice eficiente și colectarea unor măsurători precise, făcând ca legislația actuală să rămână, în multe situații, incomplet aplicabilă în fața violenței domestice.
În România, gestionarea violenței domestice se confruntă cu dificultăți structurale, de la implementarea ordinelor de protecție până la monitorizarea agresorilor. Absența unui sistem centralizat de colectare a datorilor face imposibilă evaluarea exactă a impactului infracțiunilor de violență. Fără o bază de date unitară și o informare adecvată a victimelor, mecanismele de prevenire a omorurilor rămân ineficiente în fața riscurilor ridicate raportate de autorități.