La sfârșitul anilor '90, un grup de adolescenți din București a pus bazele unor rețele de internet care au schimbat accesul la tehnologie în România. Aceștia au început prin a conecta calculatoarele prietenilor lor pentru jocuri, extinzând ulterior conexiunea între diferite blocuri de locuințe. Această inițiativă neobișnuită a transformat o simplă activitate de divertisment într-o afacere care a oferit acces la rețea multor cetățeni.
Problema principală a fost costul extrem de ridicat al serviciilor de comunicații de la acea vreme. O conexiune permanentă putea costa între 200 și 300 de dolari pe lună, sume imposibil de plătit pentru majoritatea populației. Eric Băleanu și prietenii săi au propus împărțirea unei singure conexiuni între mai multe locuințe, reducând cheltuiala individuală la aproximativ șase dolari pe lună. Această metodă de economisire a făcut ca firele să fie întinse pe fațade, pe scările blocurilor și pe stâlpi.
Instalarea cablurilor a implicat metode improvizate și riscuri fizice majore pentru tinerii implicați. Când firele nu puteau fi întinse direct între clădiri din cauza obstacolelor, aceștia foloseau cartofi pentru a transporta capetele de cablu. Roxana Ardelean explică faptul că făceau o gaură în cartof, treceau cablul prin ea și aruncau apoi fructul spre acoperișul clădirii vecine. Această tehnică, comparată cu un joc de baseball, era necesară atunci când nu aveau posibilitatea de a cumpăra echipamente profesionale.
Activitatea s-a desfășurat adesea în condiții de incertitudine juridică și pericol de înaltime. Adolescenții lucrau pe marginea acoperișurilor sau pe stâlpi, riscând accidente grave, și uneori opreau circulația pe drumuri noaptea pentru a întinde firele. Deoarece reglementările nu acoperau aceste noi forme de activitate, tinerii se aflau într-o zonă gri, fiind opriți uneori de poliție. Pentru a evita controversele, mulți au ales să își efectueze instalările în timpul nopții, când străzile erau mai puțin aglomerate.
Deși inițial era o activitate de grup, proiectul a evoluat într-o industrie cu mii de participanți. Până în anul 2006, în București existau peste 1.400 de astfel de rețele de internet, însă concurența a devenit extrem de agresivă. Unele grupuri de tineri ajungeau chiar să își taie reciproc cablurile pentru a câștiga clienți din aceleași blocuri. Ulterior, companiile mari de telecomunicații au început să achiziționeze acești furnizori mici, schimbând definitiv peisajul tehnologic al țării.
Evoluția pieței de telecomunicații din România a trecut prin transformări radicale, de la rețelele de cartier la infrastructura modernă de fibră optică. După aderarea în Uniunea Europeană în 2007, reglementările stricte și mutarea cablurilor în subteran au dus la dispariția multor furnizori independenți. Astăzi, piața este dominată de trei companii mari care controlează aproximativ 98% din sector, însă experiența timpurie a acestor adolescenți a ajutat România să devină atractivă pentru sectorul tehnologic.