La data de 30 octombrie 2026, se marchează 55 de ani de la cel mai grav accident minier înregistrat în ultimul secol în România. Tragedia a avut loc în 1971, când iazul de steril al minei Certej din Hunedoara s-a prăbușit peste o așezare minieră. Acest dezastru a dus la moartea a cel puțin 89 de persoane, într-o perioadă în care industria minieră era în plină expansiune, dar marcată de numeroase accidente.
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 30 octombrie 1971, în jurul orei 5.00, când barajul iazului de steril de la Exploatarea minieră s-a rupt. O avalanșă formată din apă și mâl a inundat o porțiune de 4–5 kilometri, distrugând șase blocuri de locuințe situate la circa 500 de metri de iaz. Alte două blocuri au fost doar avariate, fiind protejate de un baraj format din copaci și alte structuri antrenate de fluxul de material care a durat aproximativ 20 de minute.
Victimele catastrofei au fost, în principal, locatari ai blocurilor muncitorești aflate la poalele dealului unde era amenajat iazul de decantare. Printre cei decedați s-au numărat mulți copii surprinși în timpul somnului. Acțiunile de căutare a cadavrelor printre dărâmăturile acoperite de nămol au durat mai multe zile, în condiții de izolare a localității prin intervenția militarilor. Procesul de identificare a fost dificil din cauza deformațiilor provocate de impactul avalanșei asupra victimelor.
Ancheta procurorală a fost închisă după doi ani, fără a stabili vinovăția conducerii exploatării miniere sau a unor persoane specifice. Ipoteza principală, susținută de specialiști și de o comisie guvernamentală, a fost pierderea stabilității masivului de steril din cauza creșterii peste limita critică de înălțime a materialului. Deși iazul era supraîncărcat și fusese deja afectat de fisuri în anul 1966, autoritățile nu au luat măsuri de scoatere din exploatare, conform instrucțiunilor ministeriale din decembrie 1970.
În anii care au urmat evenimentului, aspectul localității s-a schimbat radical prin demolarea vechilor construcții afectate și construirea unui cartier de blocuri cu confort redus. Pe locul fostului iaz au apărut noi instalații miniere sau terenuri acoperite cu vegetație. Majoritatea celor 89 de victime au fost înmormântate într-o groapă comună, situată în cimitirul satului. Un nou iaz de decantare a fost ulterior amenajat într-o zonă mai îndepărtată de locuințele cetățenilor.
Istoria exploatărilor miniere din România a fost marcată de numeroase alte evenimente tragice care au fost adesea minimizate sau ținute sub tăcere de regimul comunist. În perioada respectivă, accidente majore au avut loc la Lupeni, Teliuc sau la mina Uricani, afectând sute de muncitori. Aceste evenimente reflectau riscurile ridicate ale unei industrii care oferea salarii atractive, dar care funcționa adesea sub presiunea ritmului de producție impus de stat.