Procesul de due diligence, esențial în orice parteneriat de afaceri, este adesea realizat de antreprenorii români într-un mod incomplet, limitându-se doar la verificarea documentelor oficiale. Un caz recent evidențiază riscurile acestui comportament, când un antreprenor din Cluj a pierdut suma de 180.000 de euro. Deși partenerul prezenta un bilanț curat și o vechime respectabilă, investigațiile ulterioare au scos la iveală faptul că firma avea trei entități în insolvență, deschise sub numele unor rude.
O eroare critică semnalată în acest context este utilizarea cifrelor reale, dar care aparține unor companii diferite de cea cu care se semnează contractul. Verificarea financiară de bază, realizată prin consultarea site-ului mfinante.gov.ro pentru bilanțurile ultimelor trei ani sau prin platforme precum listafirme sau termene.ro, oferă doar o imagine asupra trecutului. Aceste date pot fi manipulate pentru a arăta bine în fața băncilor sau a ANAF, ascunzând facturi neîncasate sau dependența de un singur client major.
Dincolo de cifrele contabile, este vitală verificarea persoanelor fizice, inclusiv a administratorilor și asociaților prin intermediul ONRC. Identificarea unui șir de societăți radiate sau în insolvență poate indica un model de gestionare defectuos care se poate repeta în noul parteneriat. O metodă recomandată de a evalua integritatea este contactarea foștilor furnizori, evitând referințele oferite direct de partener. Întrebarea esențială nu este doar dacă au existat plăți, ci dacă acestea au fost efectuate la timp în perioadele de dificultate financiară.
Un alt aspect adesea ignorat este sursa capitalului introdus în afacere și fluxul real de numerar. Un aport de bani cu origine neclară poate expune direct noul asociat la controalele autorităților fiscale, deoarece răspunderea este comună. În loc de profitul contabil, care poate fi înșelător, este necesară solicitarea extraselor de cont pe ultimele șase luni. Refuzul de a prezenta mișcarea banilor sub pretextul confidențialității este, de cele mai multe ori, un indicator al unor datorii ascunse sau al unor venituri inexistente.
Ultimul test de validitate al unui partener este negocierea contractului, în special în momentul stabilirii clauzelor de ieșire și a celor de deadlock. Partenerii care evită detaliile juridice sau propun o gestionare bazată pe înțelegerea verbală urmăresc, de regulă, o flexibilitate care poate fi folosită ulterior împotriva celorlalți. Mecanismele de separare și decizia în situații de blocaj trebuie negociate în perioada de încredere inițială, nu în momentul disputelor judiciare, pentru a preveni paralizarea deciziilor în companii cu asociați egali.
În mediul de afaceri, rigoarea verificărilor este un semn de profesionalism, nu o lipsă de încredere. În România, multe companii profitabile ajung la faliment din cauza lipsei unor clauze de separare bine definite între asociați. Analiza riscurilor trebuie să includă simularea unor scenarii de criză pentru a vedea cum reacționează potențialul partener sub presiune, înainte de a semna orice document oficial.