Acordarea beneficiilor extrasalariale necesită o atenție sporită din partea angajatorilor, deoarece depășirea anumitor praguri de venit poate atrage obligații fiscale. Conform explicațiilor oferite de Adela Nuță, Managing Associate la Bacul Partners, orice sumă care trece de nivelul stabilit devine un venit asimilat salariilor. Acest lucru înseamnă că excedentul este supus impozitului pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii, inclusiv la nivelul contribuției asiguratorii pentru muncă datorate de angajator.
Procedura de calcul a acestor sume este strict reglementată și se realizează în mod lunar pentru fiecare salariat în parte. Calculul pornește de la salariul de bază al angajatului, iar ordinea în care diversele beneficii sunt incluse în plafon este stabilită de angajator. Această structură este reglementată de art. 76 alin. (42) din Codul fiscal, asigurând un cadru legal pentru determinarea venitelilor care trebuie taxate integral.
O problemă majoră identificată este libertatea de decizie a angajatorului privind taxarea excedentului de venituri. Atunci când suma totală a beneficiilor într-o lună depășește plafonul stabilit, angajatorul poate decide ce parte rămâne netaxabilă și ce parte este considerată venit taxat. Această decizie are un impact fiscal direct asupra venitului net al fiecărui salariat, în funcție de modul în care sunt gestionate aceste praguri de venit.
De asemenea, avocata subliniază riscul acordării selective a beneficiilor către doar anumiți angajați, fără a deține criterii obiective documentate. Deși Codul muncii nu interzice diferențierea beneficiilor pe categorii de personal, acesta penalizează diferențierea care nu este justificată obiectiv sau care se bazează pe criterii protejate. Pentru a evita problemele legale, criteriile de acordare ar trebui stabilite prin regulamentul intern sau prin contractul colectiv de muncă.
Aplicarea consecventă a regulilor de acordare este esențială pentru a asigura conformitatea cu legislația muncii în vigoare. Diferențierea beneficiilor trebuie să fie întemeiată pe criterii clare, pentru a nu intra în conflict cu art. 5 și art. 6 din Codul muncii. Fără o documentare riguroasă și un set de reguli bine definit, companiile se pot confrunta cu riscuri juridice legate de modul în care gestionează pachetul de beneficii oferit personalului.
În cadrul legislației de muncă din România, regulamentele interne și contractele colective de muncă reprezintă instrumentele principale prin care angajatorii își pot structura politicile de remunerare. Aceste documente trebuie să prevadă clar modul de aplicare a beneficiilor pentru a evita interpretările subiective. O gestionare corectă a acestor mecanisme asigură o transparență de care beneficiază atât angajatorul, cât și angajatul în relația de muncă.