Instituțiile financiare folosesc adesea argumentul că, dacă un client a autorizat o tranzacție, acesta este responsabil pentru pierdere. Monica Calu, președintele Asociației Consumatorii Uniți, contestă această poziție, afirmând că atunci când datele de identificare ale clienților sunt scurse din bazele de date ale băncilor, vigilența consumatorului este „scurtcircuitată”. În astfel de situații, riscul creat de breșa de securitate trebuie suportat de instituția care nu a reușit să protejeze informațiile.
Conform expertizei oferite, consumatorul român se confruntă cu o vulnerabilitate structurală pe două planuri: financiar și digital. Pe partea financiară, inflația ridicată și deciziile economice au erodat puterea de cumpărare, lăsând micii investitori cu randamente reale negative. Pe partea digitală, explozia fraudelor online și breșele de securitate de la nivelul instituțiilor financiare sau al autorităților statului expun cetățenii la atacuri sofisticate de tip phishing sau ransomware.
Monica Calu subliniază că responsabilitatea unei bănci nu încetează atunci când o eroare umană a unui angajat provoacă o breșă de securitate. Regulamentele europene, precum DORA și Directiva NIS 2, obligă băncile și fintech-urile să asigure o reziliență operațională deplină. Instituțiile nu pot invoca forța majoră pentru eșecul propriilor filtre de securitate, deoarece consumatorii nu au nicio vizibilitate asupra modului în care băncile își instruiesc personalul sau își configurează protocoalele de acces.
În prezent, băncile tind să reacționeze prin negarea responsabilității și prin acuzații de „neglijență gravă” la adresa clienților. Acestea încearcă să folosească semnătura electronică sau validarea online ca pe un paravan juridic pentru a transfera culpa asupra victimei. Totuși, dacă un atacator folosește date reale, precum CNP-ul sau istoricul tranzacțiilor pentru a simula o centrală bancă, standardul de vigilență al consumatorului mediu este compromis și nu mai poate fi etichetat drept neglijență.
Pe lângă fraudele directe, consumatorii sunt afectați de „capcanele de abonament” de pe platformele de comerț online. Acestea utilizează modele de design înșelător pentru a transforma oferte promoționale în retrageri automate de sume mari de bani. Pentru a combate aceste riscuri, noile reglementări precum Directiva PSD3 ar trebui să oblige băncile să ofere un panou centralizat în aplicațiile de mobile banking, prin care utilizatorii să poată revoca instantaneu orice mandat de plată recurent.
Contextul economic actual este marcat de o asimetrie informațională severă, în care produsele de economisire sunt promovate ca soluții de protecție, dar comisioanele de administrare pot anula câștigurile. De asemenea, instrumente noi precum Conturile de Economii și Investiții (CEI) introduc riscuri suplimentare, deoarece banii plasați pe bursă nu mai sunt protejați de Fondul de Garantare a Depozitelor, lăsând riscul de piață integral în sarcina cetățeanului.