Ministerul Transporturilor planifică o serie de investiții în infrastructură care vor ajunge la aproape 500 de miliarde de lei în următorii ani. Totuși, resursele financiare care pot fi utilizate în perioada de doi ani este de aproximativ zece ori mai mică decât această sumă. Secretarul de stat, Horațiu Cosma, a explicat că necesarul este generat de proiecte cu termene de execuție de 2, 3 sau 4 ani, precum alternativa Teghirghiol, Drumul Expres Craiova – Filiași – Târgu Jiu sau segmentul Timișoara – Moravița.
Pentru a gestiona acest dezechilibru financiar, ministerul a început discuții privind prioritizarea proiectelor de infrastructură. Scopul principal este asigurarea continuării șantierelor deja deschise și garantarea plăților la timp către companiile de construcții. Horațiu Cosma a subliniat necesitatea unei abordări oneste față de piață, evitând lansarea simultană a prea multor proiecte care nu pot fi susținute real de fonduri, pentru a preveni crize economice ce ar putea afecta sectorul.
Finanțarea proiectelor de transport se bazează pe o combinație de surse, inclusiv fonduri europene din cadrul financiar actual, PNRR, programul SAFE și cota de la bugetul de stat. Totuși, situația este critică, deoarece Programul Transport se confruntă cu o „supracontractare de 300%”, raportată de secretarul de stat. Această discrepanță între angajamentele asumate și banii efectivi disponibili pune sub presiune capacitatea de absorbție a fondurilor europene, chiar dacă rata de utilizare a acestora este considerată bună.
Printre proiectele care au fost mutate din cadrul PNRR către Programul Transport se numără metroul din Cluj, magistrala de metrou din București spre Aeroportul Otopeni și anumite secțiuni ale Autostrăzii A8. Deși aceste lucrări sunt deja pe șantiere, existența lor în portofoliu nu garantează automat disponibilitatea banilor. Ministerul caută soluții precum atragerea de fonduri suplimentare din următorul exercițiu financiar european, prevăzut pentru perioada 2027–2034, pentru a acoperi deficitul.
O strategie de mitigare a riscurilor implică și posibile realocări de fonduri, similar cu modelul folosit anterior prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). În trecut, prin POIM, s-au consumat aproximativ 500 de milioane de euro suplimentar după ce fondurile europice de pe alte axe au fost direcționate către Ministerul Transporturilor. Această metodă ar putea oferi predictibilitatea necesară constructorilor, care au nevoie de certitudinea că resursele sunt disponibile pentru a evita blocajele financiare pe șantiere.
Autoritățile încearcă să evite o repetiție a crizei din perioada 2012-2013, când reducerea bruscă a investițiilor în transporturi a dus la falimentul multor companii de construcții. În acea perioadă, firmele care aveau investiții mari în utilaje și leasinguri au fost afectate grav, iar forța de muncă din sector a migrat în străinătate. O prioritizare corectă este văzută acum ca un mecanism de protecție pentru stabilitatea economică a întregului sector de construcții.