Industria confecțiilor din România traversează o perioadă de transformare profundă, în încercarea de a trece de la modelul tradițional de producție pentru mărci străine la dezvoltarea propriilor branduri. Producătorii locali se confruntă cu o serie de provocări economice majore, printre care scăderea consumului, creșterea costurilor cu energia și materiile prime, precum și lipsa personalului calificat. Această schimbare de strategie este văzută ca o necesitate pentru păstrarea competențelor tehnice și a experienței industriale acumulate în decenii de activitate.
Sectorul a cunoscut modificări structurale semnificative în ultimele două decenii, în care eficiența a crescut în detrimentul numărului de angajați. Laura Ciuhu a explicat faptul că cifra de afaceri a sectorului s-a dublat față de anul 2008, însă numărul angajaților s-a redus la jumătate în aceeași perioadă. În cazul segmentului de tricotaje, producția internă a ajuns la o fracțiune din nivelul de acum douăzeci de ani. Această evoluție indică o industrie care reușește să producă mai mult utilizând un număr mai mic de oameni.
Presiunea financiară este accentuată de creșterea salariului minim și de costurile ridicate ale transportului și materiilor prime. Laura Ciuhu, reprezentantul brandului Lara Wear, menționează că aceste factori au redus avantajul competitiv al fabricilor care operează în sistem lohn, adică cele care produc pentru alte mărci fără control asupra comercializării. Dependența de un număr restrâns de clienți internaționali reprezintă o vulnerabilitate, deoarece mutarea comenzilor către piețe cu costuri mai mici obligă fabricile românești să caute rapid noi contracte.
Pe piața internă, consumul de confecții textile a scăzut din cauza inflației și a creșterii cheltuielilor de trai. Sorina Tulan, reprezentantul brandului Inedit, subliniază că, în contextul instabilității economice, îmbrăcămintea nu mai este considerată o necesitate primară pentru mulți cumpărători. În paralel, importurile de produse foarte ieftine pun o presiune imensă pe firmele locale. Sorina Tulan afirmă că este imposibil pentru orice firmă care produce în România să ajungă la prețuri comparabile cu produsele ieftine de import.
Riscul pierderii expertizei tehnice este o preocupare majoră pentru administratorii din domeniu. Cristina Urzică, administrator la Christine CHT Group, avertizează că efectele economice pot depăși simpla închidere a unor unități de producție. Ea susține că există un risc major de a pierde nu doar capacitățile de fabricație, ci și meserii, specialiști și know-how-ul industrial construit pe generații. Reconstruirea acestor competențe, de la ingineria textilă la controlul calității, necesită timp și formarea unor noi generații de profesioniști.
Lipsa personalului calificat rămâne un obstacol structural, necesitând investiții în educație și tehnologie. Laura Ciuhu propune ca programele de finanțare să susțină trecerea de la sistemul lohn la dezvoltarea brandurilor proprii, acoperind designul și digitalizarea. Pentru a combate deficitul de forță de muncă, Cristina Urzică recomandă dezvoltarea școlilor profesionale și a atelierelor-școală în colaborare cu fabricile și liceele tehnologice. Astfel, experiența acumulată în producție poate fi transmisă corect noilor specialiști din industria textilă.