Structura pieței de energie din România face ca prețul plătit de cetățeni să fie influențat de sursele cele mai scumpe, chiar dacă există producție ieftină. Dumitru Chisăliță, președintele AEI, explică faptul că reorganizarea sistemului energetic a dus la o separare a intereselor economice între companii. Acest model de funcționare face ca avantajul hidrocentralelor sau al reactoarelor nucleare să nu se reflecte automat în facturile consumatorilor finali.
Problema principală provine din reorganizarea CONEL din anul 2000, care a separat activitățile în societăți independente. În trecut, într-un portofoliu integrat, hidrocentralele, centralele nucleare și termocentralele aveau roluri complementare și costurile lor puteau fi gestionate împreună. Astfel, contractele de vânzare puteau reflecta costul și riscul întregului portofoliu energetic. În prezent, fiecare companie urmărește propriile venituri, propriul profit și propriile investiții, fără a mai prioritiza optimizarea întregului sistem național.
Mecanismul european de ordin de merit determină modul în care se stabilește prețul în fiecare oră. Hidrocentralele și centralele nucleare, care au costuri de producție reduse, intră primele pe piață. Totuși, toți producătorii sunt remunerați la prețul ultimei centrale necesare pentru a acoperi cererea. Dacă această ultimă centrală este una pe gaze, cu costuri ridicate, atunci și parcurile fotovoltaice sau hidrocentralele sunt plătite la acel preț mare, deși costurile lor reale sunt mult mai mici.
Această concurență între forme de energie cu structuri de cost diferite este considerată inechitabilă din perspectiva beneficiilor. Producătorul de energie ieftină are interesul să obțină cel mai bun preț pentru energia sa, nu să reducă prețul întregului sistem. În consecință, diferența dintre costul real de producție și prețul de vânzare devine un venit pentru producător, fără a se transforma într-un avantaj pentru economia țării. Consumatorul ajunge să plătească un preț influențat de sursa marginală scumpă.
România deține una dintre cele mai diversificate structuri de producție de energie din Europa, incluzând hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar. Totuși, Dumitru Chisăliță susține că acest avantaj competitiv este diminuat de modelul de organizare al societăților pe forme de energie. El consideră că greșeala reformei nu a fost liberalizarea pieței, ci faptul că s-a confundat concurența cu fragmentarea sistemului energetic național.
Sistemul energetic național funcționează pe baza unui mix de resurse care include atât surse regenerabile, cât și surse convenționale. În cadrul acestui cadru, stabilitatea furnizării depinde de capacitatea de a echilibra producția constantă cu cea care răspunde rapid variațiilor de consum. Această diversitate este esențială pentru securitatea energetică, însă modul în care sunt organizate companiile de producție afectează direct costul final al electricității.