România deține resurse energetice cu costuri de producție reduse, precum hidrocentralele și reactoarele nucleare, însă acest avantaj nu se reflectă în facturile cetățenilor. Problema provine din structura pieței de energie, unde companiile au fost separate pe tipuri de resurse, creând o competiție între surse cu costuri fundamentale diferite. Acest model de organizare face ca prețul final să fie influențat de cele mai scumpe surse utilizate pentru acoperirea cererii.
Restructurarea sistemului a început în anul 2000, când reorganizarea CONEL a dus la separarea activităților în societăți independente. În loc de un portofoliu integrat, unde hidrocentralele, centralele nucleare și termocentralele ar fi putut gestiona costurile și riscurile împreună, au apărut companii cu interese comerciale proprii. Astfel, producătorii de energie ieftină nu mai au interesul de a reduce prețul întregului sistem, ci urmăresc doar profitul propriu pe baza energiei lor.
Mecanismul european de merit order determină modul în care se stabilește prețul în fiecare oră, în funcție de costurile marginale de producție. Hidrocentralele și centralele nucleare intră primele pe piață datorită costurilor mici, însă ultimele necesare pentru a acoperi consumul sunt adesea centrale pe gaze sau cărbune. Deoarece toți producătorii sunt remunerați la prețul ultimei oferte acceptate, chiar și sursele ieftine sunt plătite la prețul celei mai scumpe unități de producție.
Un exemplu concret arată cum o cantitate mică de energie scumpă poate ridica costul întregii tranzacții. Dacă pentru a acoperi o cerere de 100 MWh, producătorii de fotovoltaic și hidro oferă 80 MWh, restul de 20 MWh trebuie cumpărat de la o centrală pe gaze cu un preț mult mai mare. Conform regulii de merit order, dacă centrala pe gaze cere 180 euro/MWh, toți ceilalți producători vor primi acest preț, chiar dacă costul lor real a fost mult mai mic.
Această fragmentare a produs și pierderea perspectivei de optimizare a întregului sistem energetic național. În loc de o planificare integrată, piața este acum o sumă de interese comerciale divergente, unde fiecare companie își optimizează propriul plan de investiții și strategia comercială. Rezultatul este un model în care avantajul resurselor naționale rămâne în profitul producătorilor, în timp ce consumatorii continuă să plătească prețuri ridicate pentru electricitate.
Sistemul energetic român este caracterizat printr-o structură diversificată, incluzând hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar. Această diversitate ar putea oferi un avantaj competitiv major, însă modelul actual de organizare a societăților pe forme de energie și aplicarea strictă a ordinului de merit limitează impactul economic pozitiv. Reforma din anii 2000 a transformat concurența într-o fragmentare care nu prioritizează costul accesibil pentru economie.