Statul român este dator 31 de miliarde de lei unor sute de mii de angajați din sectorul public, conform declarațiilor avocatului Toni Neacșu. Suma totală a drepturilor salariale câștigate de bugetari în instanțe, în perioada 2011-2023, a atins acest prag uriaș. Din această valoare, statul a achitat deja 21 de miliarde de lei, însă restanțele rămase sunt semnificative pentru bugetul național.
Fenomenul de acumulare a datoriei vizează numeroase categorii de funcționari, nu doar magistrații despre care se discută frecvent. Toni Neacșu menționează că restanțele îi afectează pe profesori, medici, polițiști și personal din administrația locală. Exemple concrete includ 30.000 de persoane din Ministerul de Interne, 25.000 de angajați din cadrul ANAF și încă 25.000 de persoane din sectorul sănătății, care așteaptă plata drepturilor lor.
Mecanismul care alimentează aceste datorii este legat de deciziile politice luate în perioadele electorale. Politicienii adoptă legi care prevăd creșteri salariale pentru a câștiga voturi, dar nu aplică integral aceste măsuri după ce ajung la putere. Această practică, descrisă ca o „amăgire electorală”, combinată cu o legislație salarială de slabă calitate, forțează angajații să apeleze la instanțe pentru a-și recupera banii.
În ceea ce privește succesul în instanțe, rata de câștig diferă considerabil între categorii. În cazul profesorilor, rata de succes a cererilor este de 70%, în timp ce pentru magistrați aceasta este de doar 30%. Toni Neacșu subliniază că judecătorii nu își decid singuri salariile, deoarece cererile lor sunt judecate de colegi din alte județe, pentru a evita subiectivismul sau conflictele de interese.
Situația este agravată de faptul că statul utilizează eșalonarea plăților, ceea ce întârzie executarea hotărârilor judecătorești. În prezent, există aproximativ 160.000 de bugetari cu titluri executorii, dintre care 6.000 sunt magistrați. Din cauza întârziilor, sumele datorate pot crește artificial prin penalități, iar pentru unele categorii, precum polițiștii, chiar și drepturi salariale mici sunt eșalonate pe perioade lungi.
Aceste litigii salariale reflectă o tensiune constantă între puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. În România, deciziile privind execuția bugetară sunt de competență a guvernelor, însă instanțele intervine pentru a corecta aplicarea nediferențiată sau arbitrară a legilor de salarizare. Această suprapunere de competențe creează un conflict de interese care persistă de aproximativ 18 ani în sistemul administrativ.