Angajații din România pot beneficia de o facilitate fiscală prin care compania la care lucrează poate plăti concediul de odihnă fără ca statul să aplice taxe. Această metodă permite decontarea serviciilor turistice fără ca bugetul de stat să recolteze impozit pe venit, contribuția la sănătate (CASS) sau contribuția la pensii (CAS). Astfel, întreaga sumă aprobată de angajator poate fi utilizată de salariat pentru cazare, masă sau alte pachete de vacanță.
În loc de un bonus în bani, care este taxat semnificativ, Codul Fiscal permite angajatorilor să acopere cheltuielile cu serviciile de odihnă într-un anumit plafon. Dacă o firmă dorește să ofere un bonus net de 3.000 de lei, costul brut pentru companie poate ajunge la aproximativ 5.200 de lei. Prin decontarea serviciilor turistice, firma poate cheltui exact suma primită de angajat, iar acesta beneficiază de valoarea integrală a pachetului de vacanță.
Limita pentru această facilitate este stabilită anual prin lege și poate ajunge până la valoarea unui salariu mediu brut pe economie pe an. Suma poate acoperi diverse servicii, precum cazarea la hoteluri sau pensiuni, pachete de tip all inclusive, transportul de către autocar sau avion, precum și pachete de tratament sau spa. Facilitatea se poate extinde și pentru membrii familiei angajatului, precum soț, soție sau copii, dacă pachetul este contractat pe numele acestuia.
Pentru ca decontarea să fie legală și acceptată de contabilitate, trebuie respectate câteva reguli stricte de documentare. Perioada de sejur trebuie să coincidă cu zilele de concediu de odihnă aprobate oficial în cadrul firmei. De asemenea, serviciile trebuie achiziționate de la furnizori licențiați, precum agenții de turism autorizate sau unități de cazare clasificate. Toate facturile sau chitanțele trebuie emise pe numele angajatului, conținând datele acestuia din buletin.
Există însă un plafon lunar global de 33% care limitează utilizarea acestui beneficiu. Conform consultantului fiscal Adrian Bența, pachetul de vacanță intră într-un coș comun de beneficii neimpozabile. În luna în care se efectuează decontul, suma totală a beneficiilor nu poate depăși 33% din salariul brut de bază al angajatului. Dacă valoarea depășește acest prag, contabilitatea poate eșalona plata pe mai multe luni sau poate taxa diferența ca pe un salariu obișnuit.
Această facilitate reprezintă o alternativă la mărirea salariului brut, care este puternic taxată de către stat. Deși nu este o obligație legală a angajatorului, ea poate fi utilizată ca instrument de negociere în cadrul evaluărilor anuale. Prin această abordare, companiile pot oferi un beneficiu real angajaților fără a crește costurile fiscale, asigurând în același timp o valoare maximă a sumelor alocate pentru relaxare și odihnă.