În România, moștenirea unui patrimoniu nu implică doar preluarea activelor, precum locuințe, terenuri sau economii, ci și preluarea datoriilor. Decesul unei persoane nu anulează automat creditele și alte obligații de plată rămase în urmă. Totuși, legislația actuală oferă anumite protecții, deoarece simpla rudie cu persoana decedată nu impune automat obligația de a achita datoriile acesteia din resursele proprii.
Conform regulilor în vigoare, dacă un moștenitor decide să accepte moștenirea, răspunderea sa pentru datorități este limitată. În mod obișnuit, persoana răspunde numai cu bunurile primite prin succesiune, fără a fi obligată să utilizeze bunurile proprii pentru acoperirea creditelor. În situațiile în care există mai mulți moștenitori, răspunderea pentru aceste obligații este, în principiu, calculată proporțional cu partea pe care fiecare dintre ei o primește din moștenire.
Această protecție nu înseamnă însă că bunurile moștenite sunt scutite de intervenția creditorilor. Aceste active pot fi utilizate pentru achitarea datoriilor lăsate de defunct. Dacă valoarea datoriilor depășește totalul bunurilor moștenite, diferența nu trebuie acoperită din salariul, economiile sau locuința moștenitorului. De asemenea, chiar dacă un bun moștenit este vândut, banii obținuți din acea tranzacție pot fi destinați plății datoriilor.
Moștenitorii nu pot opta pentru acceptarea bunurilor și refuzarea datoriilor în mod separat. Singura modalitate de a evita aceste obligații este renunțarea la întreaga moștenire prin intermediul unei declarații autentificate la notar. În acest caz, persoana nu primește nici bunurile, nici responsabilitatea pentru datorități. Termenul general pentru această decizie de acceptare sau renunțare este de un an de la data decesului, aspect care trebuie distins de termenul de finalizare a procedurii succesorale.
Acceptarea moștenirii poate fi realizată și prin comportament, fenomen cunoscut sub numele de acceptare tacită. De exemplu, vânzarea unui bun al persoanei decedate este considerată un act de acceptare a moștenirii. Există însă o excepție majoră: dacă un moștenitor ascunde sau sustrage bunuri din moștenire cu rea-credință, acesta poate fi considerat acceptant chiar dacă a renunțat anterior. În acest scenariu, persoana va răspunde pentru datorități inclusiv cu bunurile sale proprii.
În cadrul proceselor succesorale, inventarul succesoral reprezintă un instrument esențial pentru clarificarea situației financiare. Acesta permite consemnarea tuturor bunurilor și a obligațiilor existente, oferind o imagine completă asupra patrimoniului. O decizie informată depinde de distincția clară între preluarea datoriilor și obligația de a le plăti din patrimoniul personal, cele două nu fiind echivalente în regimul juridic standard.