Criza hidrologică de pe Dunărea, începută în iulie, ar putea avea o durată de neprevăzut, extinzându-se posibil până la începutul anului 2027 sau chiar mai mult. Cercetătorul Mihai Adamescu avertizează că episoadele caracterizate prin debite extrem de mici vor deveni tot mai frecvente, transformându-se într-un fenomen de tip „noul normal”. Datele hidrologice recente indică faptul că debitul Dunării la intrarea în țară a scăzut la doar 1.200 mc/s, o valoare de peste trei ori mai mică decât media de 3.900 mc/s pentru luna octombrie.
Mihai Adamescu, cercetător științific principal la Universitatea din București și coordonator al Stației de Cercetare Brăila, subliniază că intervenția umană prin îndiguirea luncilor inundabile a fost o eroare pe termen lung. Deși aceste măsuri au oferit terenuri agricole, ele au eliminat capacitatea naturală de retenție a apei. Prin transformarea zonelor umede în terenuri cultivate, s-a pierdut rolul luncilor de a atenua undele de viitură și de a elibera apa treptat, ceea ce crește riscul de catastrofe când digurile cedează.
Impactul asupra ecosistemului este profund, deoarece debitele scăzute duc la deconectarea Dunărei de luncile rămase. Această situație transformă zonele umede în sisteme terestre, afectând înmulțirea peștilor și biodiversitatea. De asemenea, reducerea sedimentelor transportate de râu afectează direct Delta Dunării, care nu mai crește, și provoacă o eroziune accelerată a litoralului românesc. În prezent, Delta este descrisă ca fiind „flămândă”, deoarece barajele de pe Dunăre și pe afluenți blochează fluxul necesar de sedimente.
Sectorul economic va resimți presiuni semnificative, în special transportul fluvial și energia. Transportatorii de pe Dunăre pierd sume importante deoarece barjele nu mai pot fi încărcate la capacitate maximă din cauza nivelului scăzut al apei. În sectorul energetic, există riscuri legate de funcționarea centralelor, precum cea de la Cernavodă, deoarece sistemele de răcire nu au fost proiectate pentru astfel de debite extrem de mici. Turismul din Delta Dunării va suferi, la rândul său, din cauza scăderii numărului de pești și a modificărilor peisajului natural.
Situația debitului Dunărei este strâns legată de regimul de precipitații din întreg bazinul său. Pentru o revenire la normal, este necesară o acumulare suficientă de zăpadă în Alpi și în Carpați pe timpul iernii, urmată de precipitații generoase în primăvară. În absența acestor condiții, dependența de ploi va continua să determine variațiile de debit. Cercetătorul precizează că modificarea unui braț al râului sau dragarea nu pot aduce mai multă apă atunci când resursele sunt insuficiente.
În contextul schimbărilor climatice globale, regimul hidrologic al râurilor mari suferă modificări structurale. Fenomenele de secetă extremă și fluctuațiile de debit sunt observate la nivelul întregii planete, nu doar în bazinul Dunării. Această evoluție forțează o reevaluare a modului în care gestionăm zonele inundabile și infrastructura de transport și energie pentru a face față unui climat tot mai imprevizibil și mai sever.