Angajații din România adoptă o strategie de prudență în fața deciziei de a-și schimba locul de muncă, preferând stabilitatea unui venit actual, chiar și în condiții de nemulțumire. Deși există frustrări legate de nivelul salariilor, volumul de muncă sau lipsa perspectivelor, riscul de a rămâne fără resurse financiare și incertitudinea privind găsirea rapidă a unei noi oportunități îi determină pe mulți să amâne demisia. Această abordare reflectă o prioritizare a siguranței economice în detrimentul promisiunii unui mediu profesional mai bun.
Datele recente indică un paradox în comportamentul forței de muncă, unde nemulțumirea crește, dar disponibilitatea de a pleca scade. Încrederea în siguranța locului de muncă a scăzut cu zece puncte procentuale într-un singur an, ajungând la 48%, însă numărul celor care intenționează să își schimbe angajatorul în următoarele 12 luni a coborât de la 25% la 18%. Această tendință este susținută de faptul că 58% dintre respondenți afirmă că nu mai au economii după plata facturilor, în comparație cu 50% în anul precedent.
Riscurile concrete ale demisiei reprezintă un factor major de descurajare pentru angajații care doresc să plece. Bogdan Fârșirotu explică faptul că, în cazul unei demisii voluntare, persoana nu primește indemnizație de șomaj conform Legii 76/2002. În plus, la noul loc de muncă există o perioadă de probă de până la 90 de zile, în care contractul poate fi încheiat prin simplă notificare, conform art. 31 din Codul Muncii. Aceste elemente, alate cu impactul asupra istoricului financiar la solicitarea unui credit bancar, cresc nivelul de incertitudine.
Piața muncii nu oferă întotdeauna o alternativă imediată și potrivită, indiferent de numărul de posturi vacante. La 30 septembrie 2026, ANOFM raporta 34.128 de locuri de muncă vacante, însă Mihaela Ciuraru subliniază că problema reală este potrivirea dintre competențele candidatului și cerințele angajatorului. România înregistra, în trimestrul al doilea din 2026, o rată a locurilor de muncă vacante de doar 0,5%, o cifră mult sub media Uniunii Europene, care era de 2%. Această disponibilitate redusă de posturi specifice limitează opțiunile de schimbare.
În loc să demisioneze, mulți angajați aleg să negocieze condițiile actuale sau să se pregătească pentru o reconversie profesională. Un segment de 37% dintre respondenți intenționează să ceară o mărire salarială în următoarele 12 luni, iar 32% vizează o promovare. O strategie tot mai comună este urmată de angajați care urmează cursuri de formare în paralel cu activitatea actuală, pentru a construi competențe necesare unui alt domeniu înainte de a face pasul decisiv. Astfel, siguranța profesională se mută de la menținerea unui job la capacitatea de angajabilitate.
Contextul economic actual este marcat de o volatilitate care generează teamă în rândul lucrătorilor. Aproximativ 63% dintre angajații români consideră volatilitatea economică o amenințare pentru locul lor de muncă în următorii trei ani, în timp ce 45% se tem că sarcinile lor vor fi preluate de inteligența artificială. Această stare de alertă alimentează dorința de a menține predictibilitatea oferită de un venit constant, chiar dacă mediul de lucru este unul dificil sau nesatisfăcător.