Valentin Tătaru, economist-șef în cadrul ING România, a analizat provocările bugetare pe care le va enfrenta statul în perioada următoare. Analiza sa vizează modul în care guvernul poate gestiona creșterea pensiilor planificată pentru anul 2027, într-un context în care bugetul este deja foarte rigid. Economistul sugerează că o soluție pentru menținerea echilibrului fiscal ar putea veni din direcția investițiilor publice, nu din tăieri ale cheltuielilor sociale.
Problema majoră identificată de Valentin Tătaru este faptul că majorarea pensiilor din 2027 va veni după o perioadă de doi ani în care acestea au fost înghețate. În acest interval, inflația compusă a ajuns la un nivel de aproximativ 20%, ceea ce a afectat semnificativ puterea reală de cumpărare a pensionarilor. Deși această creștere este necesară pentru populație, spațiul pentru cheltuieli suplimentare de la nivelul statului este extrem de limitat.
În loc de tăieri la capitolul cheltuielilor sociale, Valentin Tătaru propune utilizarea investițiilor publice ca o supapă pentru deficitul bugetar. Această strategie ar putea permite finanțarea pensiilor fără a depăși limitele de deficit stabilite. Economistul subliniază că consumul generează o creștere economică mult mai rapidă decât investițiile, ceea ce ar putea influența modul în care este gestionată economia în perioada respectivă.
Scăderea investițiilor ar putea reprezenta principala sursă pentru reducerea sau menținerea deficitului, în funcție de nivelul de la care se va pleca. Valentin Tătaru a menționat că, dacă anul acesta se va realiza un over-achievement semnificativ, eforturile pentru a atinge ținta de 5,1–5,2% deficit din strategia fiscal-bugetară ar putea fi mai mici anul viitor. Această abordare ar asigura stabilitatea necesară pentru implementarea măsurilor sociale.
Strategia fiscală vizează controlul deficitului bugetar pentru a asigura sustenabilitatea cheltuielilor statului. În cadrul strategiilor de buget, țintele de deficit sunt esențiale pentru menținerea încrederii investitorilor și a stabilității macroeconomice. Gestionarea acestor procente, precum cele de 5,1–5,2% menționate, reprezintă un instrument de control al riscurilor financiare pe care guvernele le utilizează pentru a echilibra veniturile cu cheltuielile publice.
Evoluția indicatorilor economici, precum inflația sau nivelul deficitului, determină deciziile de politică fiscală ale statului. În perioadele de inflație ridicată, presiunea asupra bugetului crește din cauza necesității de a ajusta pensiile și salariile pentru a compensa pierderea puterii de cumpărare. Această dinamică forțează autoritățile să aleagă între investiții de capital și protecția socială a cetățenilor.