Procesul de dezinflație în România se dovedește a fi unul extrem de dificil, chiar dacă indicatorii de creștere economică au stagnat și veniturile reale sunt sub presiune. Deși economia nu mai prezintă semnele unei supraîncălziri de acum doi ani, inflația de bază rămâne persistent ridicată în comparație cu ținta Băncii Naționale a României. Această discrepanță între o economie care se răcește și prețurile care nu scad suficient reprezintă principala problemă macroeconomică a țării în prezent.
Inflația totală a scăzut de la 10,4% în iunie la 6,2% în august, însă în septembrie a urcat la 6,6%. Această scădere este parțial influențată de efecte de bază favorabile, pe măsură ce majorările de prețuri din 2025 la energie, TVA și accize ies din comparația anuală. Un indicator critic este indicele CORE2 ajustat al BNR, care a coborât de la 8,5% la sfârșitul anului 2025 la 6,2% în septembrie, însă acesta nu oferă semne clare de decuplare de rata inflației totale.
O cauză majoră a dificultăților este succesiunea de șocuri care s-au suprapus fără ca efectele precedente să se estompeze. Șocul de ofertă din perioada pandemiei a fost urmat de criza energetică din 2022, iar eliminarea măsurilor de plafonare a fost urmată de majorări de TVA și accize în 2025. Înainte ca aceste efecte să se transmită integral în salarii și contracte, în 2026 a apărut un nou șoc energetic, ceea ce a dus BNR să își ajusteze prognoza inflației pentru sfârșitul anului 2026 la 6,1%.
Sectorul serviciilor reprezintă principalul canal prin care se manifestă persistența inflației generate intern, având o rată de 11,1% în septembrie. Spre deosebire de producătorii care pot importa bunuri, serviciile precum restaurantele sau cabinetele stomatologice sunt dependente de costurile locale, precum salariile și chiriile. De asemenea, inflația alimentelor s-a situat la 3,0%, în timp ce cea a bunurilor nealimentare a ajuns la 7,1%, indicând o mutare a presiunilor de la energia și bunurile internaționale către piața internă.
Analiza costurilor cu forța de muncă arată că, în cei cinci ani până în 2024, salariile reale au crescut cu peste 20 de puncte procentuale mai mult decât productivitatea. Această dinamică a fost alimentată de majorări ale salariului minim și de un salt de aproape 20% al salariilor din sectorul public. Totuși, în august 2026, ritmul anual de creștere a salariului mediu net a încetinit la 5,6%, fiind sub rata inflației, ceea ce indică o reducere a salariilor reale.
Evoluția economică actuală este marcată de o politică fiscală restrictivă, deficitul bugetar fiind estimat la 7,7% din PIB în 2025 și urmând să scadă la circa 6,0% în 2026. Această consolidare fiscală, prin majorarea taxelor și înghețarea salariilor, are un efect dublu: pe termen scurt este inflaționistă prin creșterea prețurilor, dar pe termen lung reduce consumul și presiunile inflaționiste. Această perioadă de ajustare este esențială pentru stabilizarea indicatorilor macroeconomici pe termen lung.