Sistemul energetic românesc a parcurs o transformare radicală de la perioada socialistă până în prezent, trecând de la un regim de avarie ascuns de stat la o piață transparentă. În epoca Ceaușescu, România gestiona o industrie masivă fără reactoarele de la Cernavodă, folosind resurse abundente de gaz și lignit. Astăzi, deși consumul industrial este mult mai mic, orice lipsă de energie devine imediat vizibilă prin fluctuațiile de preț de pe piață.
În perioada 1981-1990, sistemul energetic național a funcționat în regim de avarie, după ce a fost deconectat de rețeaua interconectată a țărilor socialiste. Conducerea partidului a impus măsuri drastice, precum reducerea cu 50% a consumului de electricitate pentru populație și consumatorii din afara industriei grele. Aceste decizii, luate în ședințe secrete, au fost oficializate prin Decretul nr. 208 din 1985, care a instituit starea de necesitate și regimul militarizat în unitățile sistemului energetic.
Resursele care susțineau industria în trecut au dispărut semnificativ în ultimele decenii. În anii '60-'80, puterea instalată era de 22.479 MW, mult peste nivelul actual de aproximativ 19.732 MW. De asemenea, producția internă de gaze a scăzut de la aproximativ 39,6 miliarde de metri cubi în 1986 la circa 9 miliarde în 2025. Lipsa lignitului și a gazului ieftin este acum completată de importuri, care au crescut semnificativ față de perioada de dinainte de 1989.
Un factor determinant în economia actuală este prețul carbonului, care nu exista în epoca socialistă. În septembrie 2026, certificatele de emisii au fost cotate în jur de 86 de euro pe tona de dioxid de carbon. Acest cost adaugă între 86 și 103 euro la fiecare MWh produs din lignit, influențând direct tarifele. Spre deosebire de trecut, unde prețul era fixat administrativ, astăzi prețul se stabilește la fiecare sfert de oră pe baza ofertei de pe piață.
Capacitatea de producție pe cărbune a scăzut drastic, ajungând la 1.600 MW în iulie 2026, ceea ce reprezintă jumătate din nivelul de acum câțiva ani. În același timp, parcurile fotovoltaice și prosumatorii au crescut, însă acestea produc energie în principal vara și la prânz. Această configurație creează un deficit de putere disponibilă în orele de vârf de seară, când consumul este ridicat, dar producția solară este inexistentă.
Contextul energetic actual este marcat de o transparență totală a fluxurilor de energie și a prețurilor. În timp ce în anii '80 penuria era gestionată prin tăcere și decrete, astăzi datele OPCOM și transparența importurilor fac ca orice variație de preț să fie discutată public. Această vizibilitate transformă orice perioadă de secetă sau lipsă de resurse într-o temă de dezbatere națională imediată.