Economia României traversează o perioadă de blocaj, marcată de o creștere economică înjumătățită și de o scenă politică instabilă. Conjunctura negativă este amplificată de piețele financiare internaționale, unde inflația și dobânzile ridicate creează presiuni suplimentare. În acest context, volatilitatea piețelor de la București, reflectată prin nervozitatea cursului și a titlurilor de stat, indică o stare de incertitudine care ar putea persista pe termen lung.
Leadershipul de business din România, format în mare parte de antreprenori cu o experiență de 20 sau 25 de ani, a facilitat creșterea PIB-ului de la 100 mld. euro la 400 mld. euro. Totuși, această clasă de executivi a ignorat dezechilibrele structurale profunde, concentrându-se pe scalare și oportunități imediate. Deși reclamă deficitul bugetar, liderii de business nu au abordat problema fundamentală a dezechilibrului dintre producție și consum.
România se confruntă cu deficite gemene, atât la nivel de cont curent, cât și la nivel bugetar, depășind pragul de 6-7% din PIB. Aceste deficite sunt alimentate de un volum de importuri mult mai mare decât cel al exporturilor, fiind acoperite prin împrumuturi pe piețele internaționale. Fără o tranziție către o economie bazată pe producție, resursele necesare pentru a susține consumul vor epuiza inevitabil capacitatea de finanțare a țării.
Situația Șantierului Naval Mangalia este considerată un indicator al lipsei de viziune strategică a clasei de business. Deși cererea globală pentru transport maritim este în creștere, un astfel de obiectiv industrial emblematic riscă să dispară. Închiderea acestui tip de business afectează direct consumul, deoarece pierderea locurilor de muncă reduce capacitatea de achiziție a familiilor pentru bunuri de bază, mobilier sau locuințe.
Pentru a crește nivelul PIB per capita, România trebuie să prioritizeze exportul de produse cu valoare adăugată, de la utilaje complexe la servicii de IT și turism. Modelul de dezvoltare trebuie să urmeze exemple precum Japonia sau Coreea de Sud, bazate pe competitivitate și câștigarea piețelor externe. Acumularea de datorie publică și privată are o scadență, iar ignorarea obiectivelor industriale precum Sidex sau Șantierul Naval Mangalia poate duce la consecințe economice severe.
Istoricul economic al României arată riscurile gestionării defectuoase a datoriei externe. În perioada 1981-1989, țara a traversat un deceniu de austeritate extremă după ce nu a mai putut achita datoriile din cauza dobânzilor mari. Această experiență demonstrează că acumularea de dezechilibre financiare și de cont curent poate necesita decenii pentru o recuperare completă a stabilității economice.