În dimineața zilei de 30 octombrie 1971, în jurul orei cinci, un dig al iazului de decantare de la exploatarea minieră Certej-Săcărâmb, din județul Hunedoara, a cedat. Apa și sterilul minier au năvălit spre zona locuită, distrugând clădiri și surprinzând oamenii în somn. Bilanțul final al victimelor este de 89 de morți și aproape 100 de răniți, după ce o viitură de nămol a lovit localitatea Certeju de Sus.
Incidentul a fost extrem de violent, o porțiune a digului cu o lățime de 50 de metri și o înălțime de 25-27 de metri s-a rupt, lărgirindu-se ulterior la 80 de metri. Această breșă a permis scurgerea a peste 300.000 de metri cubi de steril în zona de locuit. Distrugerile au fost masive, incluzând șase blocuri de locuințe cu câte 25 de apartamente, un cămin de 30 de camere, șapte locuințe individuale și patru construcții cu caracter sociocultural.
Documentele de la Arhivele Naționale ale României și cele din fondul CNSAS relevă faptul că accidentul nu a fost un eveniment neprevăzut. Digul de la Certej cedase parțial și în anul 1967, sub presiunea apei și a mâlului, însă exploatarea a continuat fără măsuri de siguranță definitive. Raportul unei comisii guvernamentale a identificat schimbarea amplasamentului iazului și construirea locuințelor prea aproape de instalație ca factori determinanți pentru catastrofă.
Reacția autorităților a fost marcată de controlul strict al informației în regimul comunist. În timp ce echipele de salvare și militarii interveneau în zonă, organele de Securitate au luat măsuri pentru a combate comentariile negative ale localnicilor. Notele informative din perioada evenimentului arată că, deși existau nemulțumiri privind amplasarea pericolosă a iazului deasupra zonelor de locuit, statul a urmărit controlarea reacțiilor publice pentru a preveni contestarea conducerii.
Deși o comisie guvernamentală de anchetă a fost constituită la 2 noiembrie 1971, nu a urmat un proces penal pentru pierderea de vieți omenești. Investigațiile au confirmat problemele de administrare și deciziile tehnice eronate, dar responsabilitatea nu a fost stabilită juridic. Statul a acordat despăgubiri materiale, oferind apartamente supraviețuitorilor din blocurile distruse și materiale pentru reconstrucția caselor individuale afectate de valul de steril.
Exploatările miniere din Munții Metaliferi au reprezentat un pilon economic major pentru regiunea Hunedoara, fiind sursa principală de locuri de muncă pentru comunitățile locale. Procesul de prelucrare a minereului generează reziduuri minerale, numite steril, care necesită depozitare în iazuri de decantare. Acestea sunt instalații industriale complexe care necesită supraveghere permanentă, deoarece orice cedare a digului transformă materialul depozitat într-o viitură cu forță distructivă imensă.