Siegfried Mureșan a fost nominalizat joi pentru funcția de premier de către președintele Nicușor Dan. În prezent, acesta deține funcția de vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE) și de vicepreședinte al Grupului PPE din cadrul Parlamentului European. Născut pe 20 septembrie 1981 în Hunedoara, Mureșan este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai influenți europarlamentari din actuala legislatură europeană, având o carieră marcată de o implicare constantă în procesele de decizie de la Bruxelles.
Formarea sa academică este strâns legată de spațiul german, având un masterat în economie și management de la Universitatea Humboldt din Berlin. Înainte de a ocupa funcții de conducere în cadrul PPE, a fost consilier al președintelui Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Bundestag, Gunther Krichbaum, timp de trei ani. Ulterior, din anul 2011, a activat ca consilier politic principal pentru probleme economice în cadrul PPE, consolidându-și expertiza în gestionarea resurselor financiare europene.
Parcursul său politic în România a început oficial în 2014, când a fost ales eurodeputat pe listele Partidului Mișcării Populare (PMP), o formațiune creată de Traian Băsescu. În acea perioadă, a fost propus de Traian Băsescu pentru funcția de premier și a făcut campanie alături de Elena Udrea. Ulterior, în 2018, a trecut în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), unde a ocupat și funcția de președinte al organizației PNL Diaspora.
La nivel european, Mureșan este primul român care a ocupat rolul de negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul anual al UE, în anii 2018 și 2024. În această calitate, el gestionează un pachet financiar estimat la aproximativ două trilioane de euro, concentrându-se pe finanțarea agriculturii și a politicii de coeziune. De asemenea, este președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, fiind un susținător al aderării acestei țări la UE.
Pe lângă rolurile de negociator, Mureșan a activat ca co-raportor pentru implementarea PNRR, reușind să introducă prevederi care să favorizeze România prin creșterea avansului fondurilor. Pentru eforturile sale de a susține modernizarea infrastructurii de peste Prut, a fost decorat de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare” în anul 2021. În viața personală, este căsătorit cu Cătălina Manea, expertă în combaterea fraudei la Banca Europeană de Investiții din Luxemburg.
Decizia de desemgnare a premierului a generat discuții în mediul politic, în contextul în care Nicușor Dan urmează să participe la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică în Ucraina. În acest context, anumite voci, precum Bogdan Cojocaru, au subliniat necesitatea ca președintele și alți lideri să ofere explicații privind procesul de desemgnare a funcției de premier.