Guvernul a decis eliminarea taxei românești de 25 de lei pentru coletele cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene, începând de duminică, 1 noiembrie 2026. Această măsură, adoptată vineri, 30 octombrie, vizează în special achizițiile realizate prin platforme internaționale precum Temu, Shein și AliExpress. Decizia vine pentru a evita suprapunerea taxei naționale cu noile mecanisme fiscale introduse la nivel european.
Deși taxa de 25 de lei dispare, costurile pentru produsele ieftine din afara UE nu scad. De la 1 noiembrie, vor fi aplicate două mecanisme europene: o taxă vamală de 3 euro, introdusă la 1 iulie, și o nouă taxă de procesare de 2 euro per articol. Această taxă de procesare este destinată acoperirii costurilor administrative suportate de autoritățile vamale pentru verificarea și controlul volumului mare de expedieri.
Calculul taxelor europene depinde de tipul de bunuri comandate. Conform Consiliului Uniunii Europene, taxa vamală de 3 euro se aplică în funcție de categoriile tarifare. De exemplu, un colet care conține două jucării, o haină de lână și trei sticle de șampon poate genera o taxă vamală totală de 9 euro, deoarece produsele aparțin unor categorii diferite. Taxa de procesare de 2 euro se adaugă suplimentar pentru fiecare articol.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că renunțarea la mecanismul național este necesară pentru a împiedica suprapunerea obligațiilor fiscale. El a subliniat că sumele încasate nejustificat după intrarea în vigoare noilor reguli europene trebuie restituite. Pentru coletele predate până la 31 octombrie 2026, taxa de 25 de lei rămâne aplicabilă, însă pentru cele de la 1 noiembrie, aceasta nu mai este datorată.
În cazul în care furnizorii de servicii poștale încasează taxa de 25 de lei după data de 1 noiembrie, sumele trebuie restituite plătitorilor în termen de 30 de zile. Cumpărătorii nu vor plăti neapărat aceste sume la primirea coletului, deoarece platformele de comerț electronic sau operatorii de livrare pot include costurile direct în prețul afișat sau în tarifele de transport la finalizarea comenzii.
Aceste schimbări fac parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului vamal european, determinată de creșterea comerțului electronic. Instituțiile europene consideră că vechea scutire pentru bunurile sub 150 de euro oferea un avantaj comercial unor vânzători, în detrimentul magazinelor europene care importau mărfuri în cantități mari. Bruxellesul invocă, de asemenea, riscurile legate de siguranța produselor, fraude și dificultatea verificării volumului masiv de expedieri.