Codul muncii reglementează modul în care angajații trebuie să își utilizeze zilele de odihnă și ce drepturi le rămân atunci când acestea nu sunt efectuate. Dacă un salariat nu poate beneficia de toate zilele de concediu din motive justificate, angajatorul are obligația de a permite recuperarea acestora într-un interval stabilit. În mod general, concediul de odihnă nu poate fi transformat în bani atât timp cât contractul individual de muncă este în derulare.
Durata minimă a concediului de odihnă anual plătit este de 20 de zile lucrătoare, numărul exact fiind stabilit prin contractul individual de muncă. Anumite categorii de angajați beneficiază de un plus de cel puțin trei zile lucrătoare, precum persoanele care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, persoanele nevăzătoare, persoanele cu dizabilități și tinerii sub 18 ani. Sărbătorile legale și zilele libere stabilite prin contractul colectiv de muncă nu sunt incluse în acest calcul.
Atunci când angajatul nu își poate consuma toate zilele într-un an din motive obiective, cum ar fi activitatea companiei sau probleme de organizare, acestea nu se pierd. Angajatorul trebuie să ofere posibilitatea de recuperare în următoarele 18 luni, calculate de la începutul anului următor celui pentru care a fost acordat concediul. De exemplu, zilele rămase din 2026 pot fi recuperate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2027 și 30 iunie 2028.
O decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, numărul 40 din 9 martie 2026, clarifică situația zilelor mai vechi de 18 luni. Dreptul la compensare financiară poate fi păstrat chiar și după expirarea acestui termen dacă angajatorul nu a oferit salariatului posibilitatea reală de a-și lua concediul. Totuși, dacă angajatul a fost informat și a ales voluntar să nu efectueze zilele de odihnă, dreptul la plata acestora poate fi pierdut.
În ceea ce privește programarea, aceasta se face pe baza unui plan colectiv sau individual, stabilit de angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților. Programarea pentru anul următor trebuie realizată până la sfârșitul anului calendaristic curent. Dacă se optează pentru o programare pe perioade, angajatul trebuie să solicite concediul cu cel puțin 60 de zile înainte. Angajatorul trebuie să asigure un interval de cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt într-un an.
Plata concediului neefectuat este permisă exclusiv la încetarea raportului de muncă, indiferent dacă plecarea se face prin demisie, concediere sau acordul părților. Există însă o excepție pentru personalul din instituțiile și autoritățile publice, conform Legii nr. 141/2025, care nu va primi compensarea în bani în anul 2026 pentru concediile aferente anului respectiv. Termenul de prescripție de trei ani pentru solicitarea compensației începe să curgă de la data încetării contractului de muncă.