Aproape jumătate dintre angajații din România se confruntă cu o stare de oboseală care este provocată sau agravată de activitatea profesională. Conform datelor din studiul Occupational Health Solution (OSH) Pulse 2025, cifra celor afectați este de 45%, un nivel semnificativ mai ridicat față de media de 37% înregistrată la nivelul Uniunii Europene. Această situație indică o presiune majoră asupra forței de muncă din țară, afectând atât sănătatea individuală, cât și stabilitatea organizațiilor.
Analiza detaliată a acestor date relevă principalele surse de stres pentru lucrătorii români. Aproximativ 40% dintre aceștia au identificat presiunea timpului sau supraîncărcarea cu sarcini ca fiind problema principală, în timp ce 24% au menționat direct stresul, depresia sau anxietatea. Aceste elemente pun în discuție modul în care companiile își construiesc experiența angajatului, incluzând volumul de muncă, nivelul de autonomie și gestionarea limitelor dintre timpul profesional și cel personal.
Un aspect critic evidențiat în raport este teama de a solicita ajutor din cauza repercusiunilor asupra carierei. În România, 55% dintre angajați consideră că dezvăluirea unei probleme de sănătate mintală le-ar putea afecta negativ parcursul profesional, o valoare mai mare decât cea de 48% observată la nivelul angajaților europeni. Această percepție poate împiedica intervenția timpurie, determinând persoanele să lucreze până când simptomele devin imposibil de ignorat.
Epuizarea profesională poate fi insidioasă deoarece nu se manifestă întotdeauna printr-o scădere imediată a performanței. Un angajat care se apropie de epuizare poate continua să livreze rezultate și să preia sarcini suplimentare, ceea ce poate induce în eroare managerii. Semnalele de alarmă pot include insomnie, iritabilitate, dificultăți de concentrare sau o stare de oboseală persistentă care nu dispare nici măcar după perioadele de concediu sau weekend.
Pentru a gestiona aceste riscuri, companiile trebuie să integreze wellbeing-ul în cultura organizațională, nu doar ca pe un beneficiu suplimentar. Prevenția implică stabilirea unor priorități clare, un volum de muncă realist și crearea unui mediu de siguranță psihologică. Discuțiile regulate între lideri și echipe, precum și accesul la servicii de sprijrij și educația privind sănătatea mintală, sunt esențiale pentru a identifica factorii care contribuie la epuizare înainte de instalarea burnout-ului.
Organizația Mondială a Sănătății definește burnout-ul ca pe un fenomen ocupațional legat de stresul cronic de la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. Este important de menționat că, conform definiției oficiale a OMS, burnout-ul nu este clasificat drept o afecțiune medicală, ci este considerat un fenomen asociat strict contextului profesional și modului de organizare a activității.