CFR Călători a anunțat pe 28 septembrie regulile de transport pentru studenții care doresc să beneficieze de reduceri la călătoriile cu trenul în timpul anului universitar 2026-2027. Reducerea de 90% este destinată studenților români și străini cu vârsta de până la 30 de ani, înscriși la forma de învățământ cu frecvență. Această facilitate se aplică doar în cadrul rutelor dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află facultatea, nu pentru orice tip de călătorie efectuată de studenți.
În perioada de tranziție de la începutul anului universitar, până pe 30 noiembrie inclusiv, se aplică reguli mai permisive pentru a ajuta studenții care nu au primit încă documentele necesare. Studenții din anul II și din anii mai mari pot utiliza legitimația de student pentru reducerea la transport vizată pentru anul universitar 2025-2026, prezentată în original. În același timp, studenții din anul I pot folosi adeverința de student emisă de facultate pentru anul 2026-2027 până când primesc legitimația oficială de transport.
Există însă o excepție importantă pentru studenții care au finalizat facultatea în anul 2026, deoarece pentru aceștia anul 2025-2026 a fost ultimul an de studiu. Aceștia nu mai pot utiliza legitimația din anul trecut pentru a obține reduceri. De la 1 decembrie 2026, regulile devin mult mai stricte, reducerea de 90% fiind acordată exclusiv pe baza legitimației de student pentru transport vizată pentru anul universitar 2026-2027. Din această dată, adeverința de student nu va mai fi acceptată ca document valid.
Pentru a evita pierderea reducerii, studenții trebuie să își vizeze legitimația la secretariatul facultății înainte de data de 1 decembrie. La cumpărarea biletului și în momentul controlului, este obligatorie prezentarea legitimației de student pentru transport vizată pentru anul în curs, în format original, pe care trebuie să fie trecută localitatea facultății. De asemenea, este necesar prezentarea actului de identitate în original, din care să reiască domiciliul, sau a unui document emis de serviciul de evidență a populației dacă se folosește cartea de identitate electronică.
În cazul în care la control studentul nu prezintă aceste documente specifice sau folosește alte acte eliberate de facultate, acesta va fi considerat fără bilet. În această situație, persoana va fi tratată conform regulilor CFR, ceea ce poate implica plata integrală a călătoriei și aplicarea unei suprataxe. Pentru studenții care doresc reducerea de 50%, este necesar să prezinte documentul care le atestă calitatea de student, precum carnetul, cardul sau adeverința, în format fizic și original.
Sistemul de reduceri pentru studenți este o măsură de sprijin pentru mobilitatea acestora între centrele universitare și locurile de domiciliu. În cadrul rețelei de transport feroviar, biletele și abonamentele cu reducere pot fi achiziționate de la casele de bilete și agențiile de voiaj CFR Călători. În stațiile care nu dispun de o casă de bilete funcțională, studenții pot cumpăra biletele direct de la personalul trenului, respectând condițiile de transport anunțate.