Informațiile care au circulat intens în România pe parcursul ultimelor zile, conform cărora o lege veche de peste 20 de ani ar permite școlilor să cheme Poliția sau Protecția Copilului dacă un părinte întârzie mai mult de 15 minute să își ia copilul, sunt neadevărate. Relatările care au apărut pe 14 și 15 septembrie 2026 susțineau că acest prag de 15 minute este prevăzut de o lege din 2004, însă verificarea legislației arată că o astfel de regulă națională nu există.
Regula efectivă este stabilită în Regulamentul-cadru al școlilor – ROFUIP, aprobat prin Ordinul nr. 5.726/2024. Conform Articolului 157 alin. (6), părintele unui antepreșcolar, preșcolar sau elev din ciclul primar are obligația de a prelua copilul la terminarea programului, fie personal, fie prin alt adult împuternicit. Acest text nu menționează un termen de 15 minute și nu stabilește nicio amendă, chemare automată a Poliției sau decădere din drepturile părintești ca urmare a unei întârzieri.
Legea nr. 272/2004 privind protecția copilului, invocată în relatările recente, nu conține nicio regulă privind pragul de 15 minute. Această lege definește neglijarea ca fiind omiterea responsabilităților de către părinte într-un mod care pune în pericol viața, sănătatea, integritatea sau dezvoltarea copilului. O simplă întârziere de 15 sau 20 de minute nu este definită prin lege drept abandon, iar decăderea din drepturile părintești poate fi pronunțată doar de instanță, conform art. 508 din Codul civil.
Termenul de 15 minute poate apărea doar ca o regulă internă, stabilită de fiecare unitate de învățământ în propriile regulamente de siguranță. Există școli care au introdus această obligație de preluare rapidă a elevului, însă acest lucru nu transformă termenul într-o lege națională. În cazul unei întârzieri, școala trebuie să păstreze copilul în siguranță și să contacteze familia, iar mecanismele de protecție a copilului pot interveni doar dacă situația devine repetitivă sau apar indicii reale de neglijare.
Logica aplicată în alte țări este similară cu cea din România, fără a impune un prag național automat. În Franța, intervenția serviciilor de protecție are loc doar în caz de neglijență repetată, iar în Anglia, eșecul de a lua copilul poate fi tratat ca o problemă de safeguarding, dar nu după o singură întârziere scurtă. În Malta, există o regulă administrativă la serviciul after-school Klabb 3-16 care aplică o taxă de 25 de euro după 15 minute de grație, dar aceasta nu este o pedeapsă privind autoritatea părintească.
În România, obligația de a prelua copilul la finalul programului este reală, însă formula virală care amestecă acest lucru cu sancțiuni automate este eronată. Nu există o lege care să transforme minutul 16 de întârziere într-o contravenție sau într-un motiv pentru intervenția imediată a autorităților. Protecția copilului intervine doar în situații de risc real, nu pe baza unui prag de timp fix stabilit la nivel național.